Cătălina Staniu

Senior Associate SĂVESCU & ASOCIAȚII
catalina.staniu@savescu.ro
0720037305


Cătălina Staniu a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (2010); masterat Dreptul afacerilor în cadrul Facultății de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Cătălina și-a început cariera juridică în domeniul litigiilor comerciale, insolvență și executare silită. A fost implicată în proiecte importante în domeniul insolvenței, participând cu succes la proceduri de reorganizare și a reprezentat clienți în numeroase litigii decurgând din contracte de vânzare, contracte de cesiune și tranzacții. Ea oferă asistență clienților străini în fața instanțelor române, ONRC, tranzacții imobiliare, cetățenie română și imigrări.

În prezent, este specializată în domeniul imigrărilor și a obținerii cetățeniei române, asistând clienți de diferite naționalități în fața Oficiului Român pentru Imigrări și în fața Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Cătălina este pasionată de călătorii culturale, mai ales în Asia.

Cătălina Staniu este Of Counsel SSA.