Din 1997 susținem principii etice și standarde profesionale de cel mai înalt nivel.
Suntem avocați care apără cu devotament interesele clienților locali și internaționali. Gestionăm proiectele cu ușurință și celeritate. Utilizăm eficient mijloacele legale pentru atingerea obiectivelor clienților.
Ariile de practică în care suntem foarte activi și în care avem o experiență bogată sunt: cyberlaw și data protection, drept penal, dreptul muncii, contencios administrativ, contracte și pacte societare, proprietate intelectuală.
Activitatea noastră principală constă în litigiile judiciare și arbitrale, în care avem o foarte bogată şi foarte satisfăcătoare experienţă. Am gestionat soluţionarea cu succes a unor speţe complexe și ne-am remarcat prin excelenţa rezultatelor obţinute în litigii.
Transformăm înţelegerile în practică. Cercetăm, consiliem şi susţinem. Practicăm avocatura cu pasiune!